Regulament Concurs 10 bijuterii din aur

REGULAMENT CONCURS
„10 bijuterii cadou de la BSG Amanet & Exchange”

1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI
1.a) S.C. BERTUS S.R.L, având sediul social în Baia Mare, Str. Salcâmului nr. 1, județul Maramureș, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J24/790/2003, având Cod Unic de Înregistrare RO 15618493.
Participanţii la concurs sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile Regulamentului Oficial, potrivit celor menționate mai jos (denumit în continuare Regulament Oficial).
1.b) Regulamentul Oficial este întocmit și va fi făcut public conform legislației aplicabile din România. Organizatorul și rezervă dreptul de a modifica sau schimba Regulamentul Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după anunțul prealabil de prezentare a acestor modificări/ schimbări pe site-ul www.amanet.ro

2. DREPTUL DE PARTICIPARE
Concursul este organizat și se desfășoară pe întreg teritoriul României. La acest concurs pot participa toate persoanele fizice majore cu rezidența în România, mai puțin angajaţii societăţii S.C. BERTUS S.R.L. şi ai companiilor implicate în desfăşurarea concursului (agenţii de publicitate, companii de distribuţie, furnizori de servicii necesare desfășurării campaniei, parteneri media, parteneri strategici), precum şi rudele lor de gradul I.

3. PERIOADA DE DESFĂŞURARE
Concursul începe la data de 31 Ianuarie 2022 și se încheie la data de 10 Aprilie 2022, ora 24.00. Durează 10 de săptămâni, pentru fiecare săptămână existând câte un premiu.

4. MECANISMUL CONCURSULUI
4.a. În fiecare săptămână, în ziua de luni, se va publica pe pagina de facebook BSG Amanet & Exchange câte o postare denumită "Premiul săptămânii" cu o imagine cu bijuteria care va fi oferită drept premiu. Perioada concursului săptămânal va fi de luni până duminică.
4.b. Fiecare participant trebuie să distribuie postarea cu ”Premiul săptămânii” de pe pagina de facebook BSG Amanet & Exchange pe contul personal de Facebook.
4.c. Fiecare participant trebuie să eticheteze 3 prieteni într-un comentariu la postarea cu ”Premiul săptămânii” în curs, pe pagina de Facebook BSG Amanet & Exchange.
4.d. Fiecare participant trebuie să dea Like la pagina de Facebook BSG Amanet & Exchange de pe contul personal de facebook.
Participarea la concurs este validă doar în cazul în care condițiile de participare au fost îndeplinite în maxim 7 zile de la postarea denumită "Premiul săptămânii", pentru săptămâna în curs, săptămâna fiind trecută în titlul postării. Se validează o singură participare.
5. DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORILOR
Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți, pe site-ul random.org

6. ANUNŢAREA CÂȘTIGĂTORILOR ȘI REVENDICAREA PREMIILOR
6.a. Numele câștigătorului premiului săptămânal va fi anunțat într-o postare, în prima marți de după perioada concursului săptămânal. Premiul este nominal și nu poate fi transferat unei alte persoane.
6.b. Tot marți, câştigătorul va primi și un mesaj pe messenger, pentru a i se oferi detalii despre cum va intra în posesia premiului și pentru a i se solicita datele de identitate complete. Câștigătorul va răspunde la mesaj în maxim 5 zile calendaristice și își va revendica premiul în baza unui act de identitate valid, după furnizarea datelor cu caracter personal.
ATENȚIE!
1. Dacă persoana câştigătoare nu răspunde la mesaj timp de 5 zile calendaristice, aceasta îşi pierde premiul.
2. Orice premiu nerevendicat în 5 zile calendaristice rămâne în posesia organizatorului.

7. PREMIILE ȘI ACORDAREA LOR
7.a. Premiile consta în 10 de bijuterii din aur de 14 k, gramaj total:  17,66 grame astfel:
Săptămâna 1 - (31.01 - 06.02.2022) - Inel eternity cu pietre albe – 2,08 grame
Săptămâna 2 - (07.02 - 13.02.2022) - Lănțișor cu piatră – 2,06 grame
Săptămâna 3 - (14.02 - 20.02.2022) - Medalion fluture – 1,31 grame
Săptămâna 4 - (21.02 - 27.02.2022) - Brățară cu steluțe – 1,68 grame
Săptămâna 5 - (28.02 - 06.03.2022) - Cercei cu perlă – 1,74 grame
Săptămâna 6 - (07.03 - 13.03.2022) - Inel infinit cu pietre albe și onix – 1,74 grame
Săptămâna 7 - (14.03 - 20.03.2022) - Lănțișor cu perlă – 1,78 grame
Săptămâna 8 - (21.03 - 27.03.2022) - Cercei lungi în formă de fluture – 1,81 grame
Săptămâna 9 - (28.03 - 03.04.2022) - Medalion cu biluțe din aur alb, galben și roz – 1,50 grame
Săptămâna 10 - (04.04 - 10.04.2022) - Brățară cu fluturi în 3 culori – 1,96 grame
7.b. Premiile nu se acordă în bani.
7.c. Dacă persoana câştigătoare are domiciliul în Baia Mare, aceasta va veni personal la sediul organizatorului, SC BERTUS SRL (str. Salcâmului nr.1, Baia Mare), pentru a intra în posesia premiului, iar în caz contrar, premiul va fi acordat prin trimiterea acestuia prin poştă sau curier sau, în cazul în care câștigătorul locuiește într-o localitate în care există agenții BSG Amanet&Exchange, premiul va fi ridicat din agenție.
7.d. Câștigătorul are obligația să își ridice premiul acordat, de la curierat, poștă sau agenția BSG Amanet & Exchange din orașul câștigătorului, în cazul în care există agenții BSG în orașul câștigătorului. În caz contrar, premiul va rămâne în posesia organizatorului.

8. MEMBRII COMISIEI CONCURSULUI
Vor fi desemnați de către conducerea SC BERTUS SRL. Aceştia vor fi în număr de trei: un preşedinte şi doi membri.

9. TAXE
Organizatorul concursului nu este răspunzător de plata taxelor, impozitelor sau a altor obligaţii financiare legate de premiile oferite, cu excepţia impozitului cu reţinere la sursă, aplicabil veniturilor individuale provenite din campanii promoţionale, impozit pe care Organizatorul campaniei promoţionale este obligat să îl calculeze, să îl reţină şi să îl transfere la bugetul de stat, conform prevederilor Legii 571/2003 privind Codul Fiscal.
 De la data transferului premiului în posesia câştigătorului, toate cheltuielile legale aferente acestora revin câştigătorului.

10. INFORMAREA PARTICIPANȚILOR
Prezentul Regulament stă la dispoziția oricărei persoane sau autorităţi interesate, fiind publicat pe site-ul www.amanet.ro  
Participarea la concurs implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului Regulament.

11. PROTECTIA DATELOR PERSONALE

11.1. Organizatorul va asigura ca datele cu caracter personal nu vor fi furnizate către terțe persoane, iar păstrarea acestor date se face conform obligațiilor legale existente.
11.2. Prin semnarea de către câștigător a Acordului privind prelucrarea imaginii, acesta este de acord ca numele, prenumele, orașul din care este și o fotografie a sa împreuna cu premiul să fie publicate pe pagina de Facebook BSG Amanet & Exchange și pe site-ul www.amanet.ro