Despre amanet

Despre amanet

12.06.2019 00:00

Din istoria amanetului

 

            Amanetarea, creditarea sau împrumutul rapid de bani lichizi este una dintre cele mai vechi activități din lume. La fel ca și în zilele noastre, și în trecut, oamenii aveau nevoie de împrumuturi rapide, pentru perioade scurte de timp. Încă din Antichitate, pe vremea primelor civilizații, oamenii utilizau obiectele lor de valoare, pentru a primi banii de care aveau nevoie iar când returnau suma împrumutată, ei își recuperau obiectele.

            O perioadă de timp, această activitate care îi ajuta pe oamenii simpli, a fost interzisă, până când, în secolul XV, a apărut o organizație de caritate, denumită Muntele de pietate / Monte di Pietà (italiană), Mont de Piete (franceză), sau Monte de Piedad (spaniolă). Această organizație a început să funcționeze în Italia, dezvoltându-se mai apoi în Franța, Spania și în alte state catolice. Scopul acestei organizații care a pus bazele casei de amanet moderne, era să ajute omul simplu, căruia îi era rușine să apeleze la rude pentru împrumut, sau care trecea printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar. Împrumutul oferit îl ajuta să depășească această situație. În schimbul banilor, el lăsa gaj unul sau mai multe obiecte, pe care le recupera după returna banii împrumutați. Obiectul amanetat arăta că cel căruia i se oferă împrumut era capabil să iasă din starea în care se afla, pentru că nu oricui i se oferea împrumutul, ci numai celor care meritau (de exemplu, cerșetorilor bețivi nu li se acorda împrumut).

            Dacă oamenii nu mai reveneau cu banii ca sa își ridice obiectul amanetat, obiectul era vândut, pentru a se recupera banii împrumutați, pentru ca acei bani să poată fi dați ca împrumut altor oameni care aveau nevoie.

            În Evul Mediu, activitatea de amanetare a înflorit, fiind o activitate caritabilă a călugărilor din ordinul franciscan. Acești călugări refuzau privilegiile acordate de biserici, susținând că ei trebuie să trăiască la fel ca oamenii simpli, promovând egalitatea dintre oameni. Purtau haine simple, de culoare maro, legate cu o sfoară la mijloc. Ca să-i ajute pe oameni, ei au reînviat amanetarea: le ofereau bani în schimbul unor obiecte sau bijuterii. La returnarea banilor, oamenii plăteau o mică dobândă, care se folosea pentru construirea locurilor de rugăciune.

            Despre  simbolul amanetului, 3 sfere suspendate, se spune că provine de la fapta de binefacere a Sfântului Nicolae, care salvează trei fete sărace de la a fi vândute unei case de toleranță, oferindu-i tatălui lor trei săculeți de galbeni, pe care să-i poată da ca zestre, atunci când își mărită fetele.

            Însă nu doar oamenii săraci și simpli se bucurau de serviciile Amanetului. Ca să-i sponsorizeze lui Cristofor Columb expedițiile sale în care a descoperit America, regina Isabella a Spaniei a apelat la o casă de amanet, unde a lăsat drept garanție bijuteriile sale. De asemenea, Regele Eduard III-lea al Angliei, în secolul al XIV, și-a amanetat bijuteriile pentru a finanța războiul cu Franța. Henric al V-lea, în secolul XV.

            În Europa au existat două familii renumite pentru activitatea de amanet. Una era în Anglia, și se numea Lombard, și alta în Italia, numindu-se Casa de Medici. Casa de Medici avea ca și blazon tocmai acest simbol: trei sfere suspendate. Se mai spune că proveniența acestuia ar fi de la faptul că unul din membrii familiei a reușit să ucidă un uriaș care voia să-l jefuiască, cu trei saci cu bolovani.

            Odată cu apariția coloniștilor, practica amanetării s-a extins și în America. Oamenii se bucurau că nu trebuie să apeleze la bănci, și că se pot împrumuta, fără birocrație, pentru perioade scurte de timp, cu sumele de care au nevoie, recuperându-și, mai apoi, garanția. De atunci, simbolul celor trei globuri suspendate a rămas simbolul amanetului.

 

Ce trebuie să ştim când intrăm într-o casă de amanet?

            De multe ori se întâmplă să rămânem fără bani înainte de a lua salariul. În acest caz, apelăm la rude, la vecini sau la prieteni. Dar, din moment ce am luat bani împrumut de la cineva, apar şi obligațiile, ca să nu mai vorbim de jena pe care o simțim în momentul în care cerem banii. Dar mai avem şi o altă opțiune: amanetul. Cu siguranță cu toții avem bijuterii, obiecte din aur sau electronice pe care le putem lăsa în siguranță în amanet, obținând pe ele banii de care avem nevoie, iar la ziua de salariu sau când stabilim cu amanetarul, să recuperăm obiectele plătind o dobândă, fără a rămâne cu alte obligații.

            Însă, înainte de a intra într-o casă de amanet, trebuie să ne informăm corect în toate privințele, pentru că bijuteriile oricăruia dintre noi nu au numai valoare materială, ci şi sentimentală. Şi, atunci când le lăsăm pe mâna cuiva, acela trebuie să fie de încredere şi să ne ofere siguranța că obiectele lăsate acolo sunt pe mâini bune. Fie că e vorba de un lănțișor primit de la mama, inelul de logodnă, verigheta sau poate o simplă brățară de aur, vrem ca ele să ne aștepte într-un loc sigur, până le vom ridica.

            În primul rând, atunci când pășim într-o casă amanet, firma trebuie să ne fie cunoscută, cu vechime pe piață, să mai fi auzit de ea. Orice firmă serioasă de amanet care îşi respectă clientul, are semnat un contract cu o firmă de pază, are instalate camere de luat vederi şi geamuri blindate.

            Amanetarul trebuie să verifice şi să evalueze gratuit obiectele pe care vrem să le amanetăm, şi să explice clientului, în detaliu, condițiile şi termenii contractului de împrumut. Trebuie să aibă cântar electronic omologat, iar afișajul trebuie să fie şi la vederea clientului. O firmă serioasă de amanet nu percepe niciodată dobânda la încheierea contractului (reținând dobânda din suma împrumutată), ci la rambursare, când venim să recuperăm bijuteriile. După ce încheiem contractul de amanetare, neapărat trebuie să primim şi noi un exemplar.

 

Diferența dintre amanetare și vânzare

            De multe ori, atunci când întâmpinăm o problemă financiară, luăm decizia să vindem un bun de valoare pentru a ieși din impas, chiar dacă are valoare sentimentală. De exemplu, un lănțișor primit de la bunici, sau cerceii primiți în dar de la cineva drag. Iar după ce trece acea perioadă de criză, și ne revenim financiar, am fi dorit să nu fi vândut acel obiect.

            Tocmai acesta este avantajul amanetului: îți poți recupera garanția după ce treci de impasul financiar. Așadar, în situația de mai sus, casa de amanet ar fi o alegere mai bună decât vânzarea.

            Mulţi cred că la o casa de amanet, aurul nu se poate vinde, ci doar amaneta. Sau că, dacă vrei să-l vinzi, trebuie să plăteşti dobândă. O casă de amanet corectă şi serioasă nu va pretinde dobândă atunci când clientul doreşte să-şi vândă bijuteriile de care nu mai are nevoie.

            Trebuie ca, atunci când dai bijuteriile, să precizezi că nu le vei mai recupera, şi că doreşti să le vinzi. Amanetarul îţi va evalua gratuit bijuteriile şi îţi va spune suma de bani pe care o vei primi în schimb. Se va face documentaţia necesară, în urma căreia nu vei mai avea nici o obligaţie, şi nici un comision de plătit.

            Preţul oferit pe gramul de aur la amanet, de obicei nu este mai mic decât cel oferit la bijuterii sau oriunde altundeva. Nu înseamnă că, dacă este amanet, îţi va valorifica bijuteriile mai puţin decât în alte locuri.

 

Cât valorează bijuteriile tale din aur?

            Mulți dintre noi păstrăm bijuteriile – lănțișoare, brățări, inele etc., adunate de-a lungul anilor, primite cadou sau cumpărate chiar de noi. Poate v-ați întrebat cât ar fi valoarea bijuteriilor, în bani. Criteriile de evaluare ale bijuteriilor din aur sunt, în primul rând, greutatea și caratajul.

            Mai întâi, cu ajutorul unei lupe, vom observa care este marcajul înscris pe bijuteria din aur. Marcajul este un punct de plecare, deoarece arată caratajul aurului. Apoi vom cântări bijuteriile, vom verifica și vom afla dacă marcajul înscris corespunde cu realitatea. Aurul care se găsește pe piață din Romănia are caratajul cuprins între 8 K și 24 K. Cu cât caratajul e mai mare, cu atât bijuteria din aur este mai valoroasă.

            Un alt criteriu de evaluare a bijuteriilor este uzura lor. Cu cât uzura e mai mica, cu atât bijuteria valorează mai mult.

 

Ce trebuie să ştim când cumpărăm aur de la amanet?

            În majoritatea caselor de amanet există şi aur expus spre vânzare. Bijuteriile nerăscumpărate din contractele de amanet, au fost curăţate şi recondiţionate şi au fost scoase la vânzare. Preţul este mai mic decât la magazinele de bijuterii, deoarece nu se mai pune în calcul manopera și pierderea.

            Avantajele de a cumpăra aur de la amanet sunt multe. În mod normal, orice casă de amanet care îşi respectă clienţii, curăţă bijuteriile cu o soluţie specială şi le repară, dacă au vreun mic defect, astfel încât ele arată precum bijuteriile noi. De asemenea, bijuteriile trebuie să fie analizate şi marcate cu marca de garanţie proprie, care certifică titlul înscris pe poanson. Abia apoi le pun la vânzare. Un alt avantaj ar fi acela de a investi în aur, mai ales că preţul aurului e în continuă creştere.

            Totodată, dacă vrem să schimbăm bijuteriile, le putem amaneta sau vinde la amanet, iar în schimbul banilor, ne putem alege alte bijuterii noi, care sunt expuse la vânzare.

            Bineînţeles că, atunci când luăm decizia asta, trebuie să fim atenţi la anumite aspecte. În primul rând, o firmă de amanet serioasă oferă bon fiscal și certificat de garanţie pentru bijuteriile pe care le vinde. În acel certificat trebuie să scrie gramajul şi caratajul bijuteriei din aur.

            La BSG, toate aceste condiţii sunt îndeplinite. De la noi puteți cumpăra liniştiţi bijuterii din aur, economisind și investind în același timp. Acum, la BSG Amanet & Exchange găsești bijuterii noi.

            Fie că ai nevoie rapidă de bani împrumut, fie că dorești să cumperi bijuterii frumoase din aur, sau să vinzi bijuteriile de care nu mai ai nevoie, BSG Amanet & Exchange îți stă la dispoziție.

 

Postat în News De:
BSG Amanet

Acest site utilizeaza cookie-uri pentru a oferi toate functionalitatile sale. Sunteti de acord cu cookie-urile noastre daca continuati sa utilizati site-ul nostru.

Mai multe detalii