Simboluri și semnificații | BSG

Cercei-granat-bsgGranatul face concurență rubinului, datorită strălucirii și formei sale deosebite. Această piatră are sclipiri ca de scânteie, atât la lumină naturală, cât și la lumină artificială.

Denumirea de ”granat” e folosită pentru pentru a numi un grup de peste zece pietre diferite, însă cu o structură asemănătoare. Piatra reprezentativă este de culoare roșie, intensă, dar granatul mai poate fi și oranj, galben sau chiar verde închis sau pal.

Legenda granatului spune că Noe s-a folosit de lumina granatului în timpul celor 40 de zile de potop, pentru a izbuti să meargă cu Arca prin furtuna întunecată. Granatul îi lumina calea, și se vedea ca ziua, Noe reușind astfel să ocolească obstacolele și să ajungă la Muntele Ararat. Din acele vremuri, piatra a devenit ghidul cășătoriilor, atât pe apă, cât și pe uscat, dar și însoțitorul și conducătorul pe cealaltă lume.

Granarul roșu este simbolul vieții, reprezentând vitalitatea și lumina, dar și simbolul lumii spiritelor nevăzute și al nopții. Granatul este simbolul legăturii dintre lumea văzută și cea nevăzută, fiind totodată simbolul magiei, al divinității și al puterilor oculte.

La greci și romani, în Antichitate, granatul era considerat ca având puterea de a lega mai strâns o relație de prietenie. La sciți, era considerat piatra fidelității.

În Thailanda, granatul era purtat ca talisman de către copii, deoarece îi ferea de pericole și ajuta la formarea unui caracter nobil. De asemenea, se spunea că granatul crește respectul și încrederea în forțele proprii.

Se mai spune că granatul facilitează studiul științelor magice – astrologia, numerologia etc., și că mărește harul primit de la divinitate.

Se spune că poartă noroc celor cu nume de Cristian sau Cristina, și este asociat, tradițional, zodiei Capricornului, deoarece nativii acestei zodii sunt mai timizi și rezervați, iar această piatră le dă curaj să-și depășească temerile.

 

ochiul-lui-horusExistă în lume simboluri care sunt reprezentate de o anumită imagine și care au o semnificație foarte adâncă și, de multe ori se află deasupra înțelegerii oamenilor obișnuiți.

Un astfel de simbol este cel egiptean, cunoscut sub denumirea de Ochiul lui Horus, și reprezintă puterea atotvăzătoare a Soarelui.

Conform legendei, Horus a fost odată un zeu local, venerat în regiunea Deltei Nilului. Cu timpul, cultul său s-a răspândit în tot Egiptul, și când au venit romanii, credința în Ochiul lui Horus s-a transmis și s-a răspândit și mai mult, Horus fiind fiul zeiței Isis ( zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț) și al lui Osiris ( zeul vieții de apoi, al lumii de dincolo și al morților). Horus e asociat cu renașterea, regenerarea, sănătatea și prosperitatea continuă. Se spunea că puterea lui stătea în ochi.

Ochiul drept era alb și reprezenta Soarele, iar cel stâng era negru și reprezenta luna. Luptând cu fratele diabolic, Set, din  cauză că Set l-a ucis pe Osiris, tatăl său, Horus și-a pierdut ochiul stâng, dar l-a învins pe Set. Zeul Thoth, zeul lunii,  al aritmetici, al vorbirii și inventatorul scrisului, l-a ajutat pe Horus și i-a reîntregit ochiul prin magie. Apoi, Horus i l-a arătat lui Osiris, care i-a dat puterea să renască, însă pe lumea cealaltă.

Astfel, Ochiul lui Horus are trei versiuni, ca amuletă: ochiul stâng, ochiul drept și cei doi ochi.

Egiptenii folosesc simbolul Ochiului lui Horus ca protecție împotriva energiilor negative.

Dacă e purtat ca bijuterie de aur sau pe un lanț de aur, dacă e din argint, cu lapislazuli, din lemn sau calcedonie roșie, se crede că acesta garantează siguranța, aduce succesul, sănătate și înțelepciune celui care îl poartă.

Se mai spune că Ochiul lui Horus poate prinde viață și poate secera pe cel cu intenții și gânduri rele, pe răuvoitori.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

pesteProbabil ați observat pe spatele unor mașini această emblemă – profilul unui pește.

Peștele, simbol al apei în care viețuiește, este semnul tainic de recunoaștere a primilor creștini, în primele secole ale erei noastre, după Hristos. Semnul peștelui prezentat din profil se numește „peștele lui Isus”, fiind un acronim ( o prescurtare formată din componentele inițiale într-o frază sau un cuvânt) al grecescului ΙΧΘΥΣ (ICHTYS) Iesous Christos Theou Yios Soter (Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul/Salvatorul).

  • Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică ” Isus „.
  • Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.
  • Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.
  • Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.
  • Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”.

Acest simbol pleacă de la evanghelia după Luca, Matei și Ioan, din Biblie, în care Isus a folosit doi pești pentru a hrăni o mulțime de peste 5000 de persoane. O altă interpretare ar fi cuvintele lui Isus, care spunea: „Veniți după mine, și vă voi face pescari de oameni.”

Simbolul peștelui mai apare și la alte culturi vechi, păgâne. Apare și la egipteni împreună cu Osiris (zeul vieții de apoi), fiind simbolul fertilității zeiței Isis (zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț).

Peștele este una din primele vietăți arhetipale, fiind una din primele forme de viață din mediul acvatic, unde se spune că a apărut pentru prima oară viața.

În alte culturi, el simbolizează reîncarnarea sau forța vitală.

Deoarece depune foarte multe icre, peștele este simbol al fecundității. Mai este asociat și cu soarele sau cu luna, în plan cosmic.

În mitologia indiană, peștele matsya este unul din avatarurile lui Vishnu (Vishnu este o ipostază majoră a lui Dumnezeu în religia hindusă). El îl salvează de la potop pe Manu, fiul lui Brahma, zeul creației.

În China, peștele simbolizează norocul. În combinație cu cocorul, el este simbolul longevității.

În astrologie, zodia Peștilor este ultima din zodiac, fiind așezată înaintea echinocțiului de primăvară. Cei din zodia peștilor sunt foarte receptivi, altruiști și au înclinații spirituale. Însă sunt pesimiști și sunt atrași de oameni nu tocmai cumsecade. Sunt persoane sociabile, care comunică ușor cu oricine și sunt conștiincioși.
Culoarea lor e verde-albăstrui, precum culoarea mării.

Peștele în vis prevestește noroc, succes și bogăție dacă e pescuit sau văzut. Însă dacă e mort sau îl scapi din mână în vis, prevestește dezamăgire. Dacă visezi mai mulți pești la un loc, înseamnă că vei avea parte de un venit mare, pe plan financiar.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

yin-yang-aurCu toții cunoaștem acest semn, yin și yang, știm că are legătură cu  o filozofie din China, însă puțini știu ce semnifică.

Filozofia cu care are legătură principiul yin și yang se numește taoism sau Daoism. Dacă în basmele occidentale, binele învinge întotdeauna răul, această filozofie susține că binele există exact în aceeași măsură cu răul și sunt complementare, creând un echilibru care face ca universul să-și continue existența.

Yin și Yang sunt două forțe apărute odată cu lumea și stau la baza universului.

Taoismul a fost înființat de Lao Tzi sub dinastia Han, în China, în secolul II î. Hr., care spunea despre Dao (care se traduce prin „drum” sau „cale”) că este vid, dar când acționează pare inepuizabil. El este principiul absolut al universului, ce produce varietatea tuturor aspectelor ale acestei lumi, principiu echilibrator printr-o anumită ordine necesară societății.

Tao prezintă trei fațete ale celor trei comori care alcătuiesc viața omului: esența (trupul), energia și spiritul. De asemenea, el reprezintă forța care curge prin toate lucrurile și ființele neînsuflețite din univers.

Yin este elementul întunecat, reprezentând tristețea, partea intimă, femininul, noaptea sau răul, pe când Yang  este elementul luminos, care reprezintă bucuria și fericirea, masculinul, ziua sau binele.

În credința taoistă, nu există granițe fixe între yin și yang, între fizic și spirit, între știință și filozofie. Aceste două forțe, yin și yang, nu pot fi separate nicicând. Ceea ce face ca omul și lumea să continue să existe este tocmai balanța dinamică, armonia care funcționează și transformarea ciclică.

Dacă stăm bine să ne gândim, există și la noi, la români, o vorbă veche care spune că în tot răul este și un bine.

Astfel, taoismul reprezintă calea prin care omul trebuie să coopereze cu natura și cu tot ce-l înconjoară. Omul trebuie să se inspire din natură și să-și creeze un mod de viață asemănător. Omul trebuie să privească în jurul său, și, în funcție de împrejurări, să acționeze, să se adapteze, pentru că totul este într-o continuă mișcare și schimbare, totul e relativ.

Prin artele marțiale, chinezii ajungeau la calea care ducea la o viață în armonie cu natura, artele marțiale luând mișcările esențiale (de atac, apărare, eschivă etc.) de la animale sălbatice (tigru, maimuță, șarpe, călugăriță etc.).

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

steaua lui davidSe spune că fiecare om are o stea, și că destinul nostru e scris în stele.

Dintotdeauna, oamenii au fost fascinați de bolta cerească, plină cu stele. În religii și biserici, steaua are o semnificație celestă. Și în Biblie, cei trei magi de la Răsărit au fost călăuziți de stea pentru a-l găsi pe pruncul Isus.

Steaua poate fi cu trei sau mai multe colțuri. Steaua cu șase colțuri e formată din două triunghiuri suprapuse, iar cea cu opt – din două pătrate suprapuse.

Steaua lui David, pecetea sau „scutul lui David” e formată din două triunghiuri echilaterale suprapuse, unul cu baza în jos, iar altul cu vârful în jos. Este un simbol iudaic, David fiind rege al Israelului. Denumirea și forma vine de la presupunerea că David, pe scutul său, ar fi avut acest simbol, care este o împletire a inițialei numelui său, litera „D”, pentru că, în vechiul alfabet ebraic, litera D era reprezentată printr-un triunghi echilateral, cum este delta, în alfabetul grecesc. Acest simbol apare la evrei încă din secolul VIII î. Hr. și a fost ales de ei ca să îi reprezinte, începând cu anul 1648.

Steaua cu șase colțuri sau hexagrama este un simbol al macrocosmosului, care unește cerul cu pământul. Cele două triunghiuri erau folosite de către alchimiști în evul mediu, ca simbol al apei și al focului. Cele două triunghiuri mai simbolizează uniunea dintre bărbat și femeie, dintre bine și rău sau relația lui Dumnezeu cu omul.

Mai există și hexagrama masonică, formată dintr-un echer și un compas. Echerul reprezintă moralitatea, iar compasul – spiritualitatea. Simbolizează creația divină, și înțelegerea creației de către umanitate. Acest simbol are în interior litera G, care vine de la „God”.

Atunci când apa se cristalizează, dacă rostești cuvinte frumoase, precum „mulțumesc” sau „ești frumoasă”, ia formă hexagonală, care seamănă cu o bijuterie. Apa, când se cristalizează, ia forme geometrice, bine organizate, dacă rostim cuvinte frumoase. În schimb, dacă rostim cuvinte urâte, ia forme dezordonate, dezorganizate.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

hefaistosMunca la forjă (atelier de fierărie) a fost, la începuturi, rituală – atât celestă, cât și pământeană. Această dublă legătură e atestată chiar de numele fierului, sideros, care vine de la numele stelei în latină – sidus, deoarece egiptenii se spune că au folosit fierul pentru prima dată, extrăgându-l din meteoriți. În zona Maramureșului, fierului i se spune și acum „sier”.

Tubal-Cain este descris în biblia ebraică, în Geneză, ca fiind „făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier”. Or, în arabă, numele de Cain înseamnă fierar. În tradiția hindusă, primul fierar a fost zeul Brahmanspati, cel care a făurit lumea, nu ca și creator, ci ca și demiurg executant. La greci, în fierăriile subterane, stăpânii focului, Hephaistos, Ciclopii sau piticii făurari au fabricat armele, săbiile și scuturile eroilor civilizatori.

Armele erau simboluri spirituale. Scutul, în spatele căruia zeii își asigurau invizibilitatea, era aparența lumii. Pe scutul lui Ahile, Hephaistos a reprezentat toate mirajele cosmice: bolta cerească, dar și aspecte din viața de zi cu zi: o judecată, o nuntă, culesul viei, secerișul, o turmă atacată de lei sau o horă. Perseu o învinge pe Medusa, punându-i în față un scut lustruit ca o oglindă, iar aceasta, văzându-și propriul chip, piere.

Spada e simbolul dreptății și al păcii, armă ofensivă a divinității, care reprezenta puterea, era imaginea fulgerului, iar în plan spiritual, autoritatea îi era exprimată prin poezia în versuri.

Așadar, armele aveau o dublă capacitate, datorită originii lor celeste și terestre. Vedem în metale elementele planetare ale lumii, iar în planete, metalele cerului. S-a ajuns astfel la o corespondență, iar lui Saturn îi corespund plumbul și ametistul, lui Jupiter – cositorul și safirul, lui Marte – fierul și rubinul, Soarelui îi corespunde aurul și diamantul, lui Venus – cuprul și smaraldul, lui Mercur –  argintul viu și carbunculul, iar Lunii – argintul și piatra lunii.

Luc Benoist, Semne, simboluri și mituri, Editura Humanitas, 1995, traducere de Smaranda Bădiliță

scoica - simbolPentru a feri trupul neînsuflețit de descompunere, chinezii, și nu numai, foloseau cantități mari de aur și jad. Alchimistul Ge Hong a făcut următoarea afirmație: „Dacă i se astupă cu aur și cu jad cale nouă orificii, corpul neînsuflețit va fi ferit de putrezire”. Această afirmație a părut suspectă unor autori, asta până când niște săpături și descoperiri recente au confirmat-o.

Perlele și scoicile sunt simbolul fecundației și al renașterii și al căsătoriei. De asemenea, acestea au un rol esențial în ceremoniile funerare, la unele popoare, deoarece se spune că asigură o existență fericită pe lumea cealaltă.

În India se sună din cochilie și se presară scoici pe drumul care duce la locul de veci al celui trecut în neființă. În Africa se întinde un strat de scoici pe fundul mormântului, obicei care era frecvent și la multe populații americane, vechi.

Au fost găsite scoici și în mormintele Egiptului predinastic, cochiliile de la Marea Roșie constituind un rezervor de amulete pentru Egipteni. De asemenea, săpăturile din Creta au scos la lumină nenumărate scoici și cochilii. Un obicei vechi, japonez, era ca trupul neînsuflețit să se ungă cu praf de cochilii, asigurându-i, astfel, renașterea sufletului.

Virtutea cochiliei este, de asemenea, spirala, care îl pune pe defunct în contact cu forțele cosmice, asigurându-i, astfel, o nouă viață.

Dar atât aurul, cât și jadul, perlele și scoicile, apar nu numai la ceremoniile funerare, ci și la cele religioase, precum și în toate actele esențiale ale vieții omului: naștere, inițiere, căsătorie, ceremonii agricole etc.

Unul dintre darurile primite de pruncul Isus a fost aurul. În India, ceremonia nupțială este anunțată suflându-se într-o mare cochilie marină. La azteci, melcul simboliza concepția, sarcina și nașterea.

De altfel, chiar și zeița Afrodita, din miturile grecești, a fost concepută într-o scoică uriașă.

Asemănarea dintre cochilia marină și organele genitale ale femeii a făcut ca omul să asocieze cosmologiile acvatice cu simbolismul sexual, iar stridiile, perla, melcul și cochiliile participă la puterile sacre concentrate în ape, lună (simbol feminin), în femeie, devenind, din preistorie, până în timpurile moderne, simboluri ale renașteri, simboluri sacre care fac legătura între lumea de aici și divinitate.

Bibliografie:

Eliade, Mircea, Imagini și simboluri, București, Editura Humanitas, 1994.

lanț_aurLanţul sau lănţişorul este un şir de verigi, de plăci, de zale etc. unite între ele pentru a forma un lot, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă la gât. Este printre cele mai populare bijuterii şi este iubit şi purtat, atât de femei, cât şi de bărbaţi.

Prin verigile care sunt unite, lanţul este un simbol al unei legături. Dacă primul pas într-o relaţie este a dărui o brăţară, ca simbol al prieteniei şi al dorinţei de apropiere, atunci când se oferă cadou un lănţişor, mai cu seamă din aur, deja se doreşte ca relaţia să evolueze. Este un pas înainte. De regulă, persoanele care sunt la distanţă îşi oferă cadou un lănţişor, pentru a consolida şi a lega mai strâns, în mod simbolic, fireşte, relaţia lor. Lănţişorul este cel care precedă inelului. De obicei, iubitul, înainte de a-i oferi inelul de logodnă femeii alese, îi oferă un lănţişor, pentru a oficializa, într-un fel, relaţia.

Lanţul mai este şi simbolul echipei unite. Precum zalele care formează şi unesc un lanţ, la fel sunt şi persoanele care formează o echipă strânsă şi unită. Oamenii, atunci când îşi unesc forţele şi devin o echipă, sunt mult mai puternici.

Bineînţeles că lănţişorul, pe lângă simbolul legăturii şi al echipei, mai are şi rolul de a da un plus de frumuseţe, strălucire şi eleganţă persoanei care îl poartă, punând în evidenţă un decolteu, luminând faţa sau dând eleganţă şi rafinament unei ţinute.

Ca şi celelalte bijuterii, şi lănţişorul poate vorbi despre cel căruia îi aparţine, pentru că bijuteriile, în general, la fel ca şi hainele, pot caracteriza o persoană. Dacă lănţişorul este subţire şi finuţ, atunci şi persoana este mai gingaşă, dacă este mai mare sau mai gros, posesorul are o personalitate puternică, sau doreşte să iasă în evidenţă, să i se acorde mai multă importanţă de cei din jur.

Lanţul mai este şi simbolul legăturii dintre cer şi pământ, dintre lumesc şi divin, dintre om şi Dumnezeu. Chiar şi veşmintele bisericeşti au lănţişor de aur, care simbolizează legătura, prin har, a preotului cu Dumnezeu.

În vis, lanţul, simbol specific pentru mai multe elemente care se leagă intre ele, înseamnă că vei avea parte de o colaborare reuşită şi plină de succes. Dacă visezi lanţ de aur, înseamnă bogăţie şi împliniri pe plan financiar. Dacă visezi un lanţ rupt, înseamnă că te vei elibera din cadrul unei situaţii neplăcute sau frustrante.

inima - simbolSimbolul inimii este un simbol vechi, fiind asociat mai degrabă sentimentelor, decât organului ca atare. Acest simbol reprezintă iubirea, apropierea și afecțiunea, fiind de asemenea, centrul omului, acolo unde se află și voința și sufletul.

La africani, simbolul inimii reprezintă intuiția, răbdarea, dragostea și toleranța, dar e, în același timp, centrul inteligenței. E locul iubirii, dar și al suferinței și al durerii.

La greci, inima îl reprezintă pe Dyonissos, zeul vinului.

Inima străpunsă de o săgeată, inima este un simbol religios Voodoo,  fiind însemnul zeiței Erzulie, patroană a dragostei.

Inima este și simbolul prieteniei în cultura Irlandeză, simbol denumit Claddagh. Claddagh este format din 2 mâini apropiate de o inimă, simbolizând prietenia, și o coroană deasupra inimii, simbolizând loialitatea.
Creștinismul are două reprezentări diferite ale inimi. Prima este cunoscută sub numele Sacre-Coeur (Inima Sacră), și este cunoscută încă din secolul al XVII – lea, născută din viziunile sorei Maria Margareta Alacoque (1647 – 1690). Imaginea simbolizează legătura dintre uman şi divin, conform viziunilor Sfintei. Mai există și legătura cu simbolul sulfului (sau al infinitului ), fiind o dovadă că știința empirică și religia se împleteau încă din acea perioadă.
O altă inimă caracteristică religiei creștine catolice este Inima Imaculată a Fecioarei Maria, simbol al durerii și al suferinței. Inima este străpunsă de un pumnal și înconjurată de trandafiri și flori de liliac.

Mai există și simbolul inimii care se foloseşte în Seichim Reiki, pentru activarea centrului inimii și pentru tratarea problemelor emoționale, a depresiilor și a bolilor cardiace.

Inima din aur este simbolul iubirii perfecte și pure, fără tristețe și durere. Mai este și simbolul bunătății, milosteniei și mărinimiei. Un om despre care se spune că este „un om cu inimă de aur” este o persoană blândă, bună și care își ajută semenii la nevoie.

Inima are forma unui triunghi cu vârful în jos, ceea ce reprezintă principiul pasiv, feminin.

Bibliografie: Andronici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

crucifix1Crucea este un simbol în formă de intersecţie a două sau mai multe linii, ce formează o zonă definită de reunire a patru regiuni, care simbolizează universul. Cele patru braţe ale crucii indicau cele patru puncte cardinale.
Simbolul poate reprezenta atât radierea prin braţe, cât şi unirea, prin centrul ei. Crucea este o construcţie arhetipală ce reglementează ordinea, fiind o unire a contrariilor.
Crucea este un simbol mai vechi decât perioada în care a fost adoptată de religia creştină şi a fost folosită împotriva forţelor diavolului, ea fiind semnul protector cel mai utilizat de popoarele creştine.
La creştini, aproape în toate casele există o cruce, al cărei semn se spune că este cunoscut şi respectat şi de către spiritele decăzute, deşi le înfurie peste măsură. De aceea, semnul crucii este folosit şi pentru apărarea individuală, precum şi în ceremoniile de exorcizări.
Se spune că, crucea în sine are mai multe utilizări, printre care: curăţă de energii negative şi malefice, protejează, activează lumina interioară, deschide drumuri şi influenţează benefic orice situaţie. Mulţi oameni poartă o cruce din aur la gât, ca pandantiv, pentru a-i feri de boli şi de spirite rele.
Creştinismul a făcut din cruce , care era un  instrument de tortură, aducător de moarte, un obiect sfânt, dătător de viaţă. Acum, crucea este simbolul de căpătâi al creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului.
Împărăteasa Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (în anul 326), iar Constantin însuşi a adoptat crucea ca emblemă pentru steagurile şi monezile sale, după ce în anul 312, când îl înfruntase pe rivalul său Maxențiu, i s-a arătat semnul crucii pe cer, ca promisiune de biruinţă : „Întru acest semn vei învinge“. El a ridicat în inima Romei o cruce impunătoare (prototipul troiţelor de mai târziu).
Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care următoarele 3 sunt cele mai răspândite: Crucea Tau, în forma de T (litera greacă Tau), fiind forma cea mai veche, cu origini în Orientul păgân.
A doua este crucea latină/catolică (crux immissa), cu 4 brate inegale:  (stâlpul vertical mai lung). Este forma cea mai răspândită la ora actuală şi mai este crucea greacă/ortodoxă, cu 4 braţe egale: + Acesta este simbolul actual al Crucii Roşii.

Bibliografie: Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.


Copyright SC BERTUS SRL. Toate drepturile rezervate